Monday, March 9, 2009

Strada Trandafirului ora 9pm - Etaj 2, Apartament 2

Hai cu tata. Gata, nu mai plange. Asa esti tu mic si frumos. Uite ce ochisori albastri frumosi ai. Gata cu tata...Shhh...cine-i frumosul lui tata? Cine are scutec curat? Hai gata nu mai plange micutule. Ti-e foame? Biberon? De ce plangi, flacaul lui tata? Hai mogaldeata, gata cu tata. Te doare burtica? Ce sa iti fac oare? Lasa ca sunam pe bunica sa vedem ce facem. Ti-e dor de mama? Vrei la mama? Ce stii tu, ai doar cateva luni. Cum sa iti fie dor de mama, daca ea nu a vrut sa te tina deloc in brate? Of micutule...lasa ca sunt eu aici sa iti port de grija. Si mai e si bunica, ne descurcam noi.

Mama e nefericita micutule, dar poate se face bine. Acum se simte trista, si nu vrea sa te tina in brate, nu vrea sa te vada, nu vrea sa te auda. Dar era asa fericita cand erai in burtica la ea. Stralucea asa de fericire, cand ai sa mai cresti un pic am sa iti arat poze. E foarte frumoasa mama ta. De asta m-am indragostit de ea. Ca e frumoasa si desteapta. Si ma gandeam ca o sa fie o mama buna. Ne-am dorit mult sa te avem, micutule, dar nici nu a trebuit sa asteptam mult. Sa nu plangi, mama nu e suparata pe tine.

Stii ca mama nu a vrut sa stie de la inceput daca esti fetita sau baietel. Si era foarte entuziasmata, si foarte curioasa. A cumparat hainute verzi. Stii ca mamele cumpara hainute roz pentru fetite si hainute bleu pentru baietei. Tu ai verzi. Si le-a cumparat cu multe dragoste. Le punea intai pe burtica. Si tu dadeai cu piciorusele. Daca tu dadeai cu piciorusele, cumpara. Daca nu dadeai, nu cumpara. Dar cred ca erai neastamparat de atunci, ca uite ce multe a cumparat. Si radea asa de mult mama, era asa de vesela. Ai facut-o cea mai fericita femeie de pe pamant si nici macar nu te nascusei.

Acum zambesti si tu, asa-i? Am obosit si eu un pic de cand ma plimb cu tine prin camera. Uite ce mare e luna. O vezi? Uite cercul ala mare si luminos e luna, puiul tatii. De ce oare nu ti-e somn? Vrei sa iti mai zic de mama?

Maine vine nenea doctorul. Stii nenea ala imbracat in alb care miroase asa ciudat. Vine sa vorbeasca cu mama. Sa vada ce se intampla. Stii, se mai intampla asa. Mama ta era foarte speriata cand te-ai hotarat sa vii pe lume. Si avea asa o burta mare-mare, mare cat luna de acolo. Da, puiule, cat luna aia. Si am fugit repede la spital, cu masina aia care face nino-nino. Te grabeai sa vii la noi, sa te tinem in brate. O auzeam pe mama de pe hol. Era obosita, o auzeam obosita, si voiam sa o ajut cu ceva, dar nu puteam. Striga din toate puterile ei. Si apoi te-am auzit pe tine. Esti cel mai frumos copil pe care l-am vazut vreodata. Si semeni cu mama. Asa de frumos esti. Am venit repede sa te vad, si te-am luat in brate. Erai asa mic, mai mic decat esti acum. Iti dai seama? Si atunci tanti asistenta a vrut sa te puna in brate la mama, sa faceti cunostinta. Voi mai vorbiserati, dar abia atunci va vedeati prima oara. Nu plange puiule. Gata, gata cu tata..shhh...uite mai mergem un pic...da, luna..se vede mai bine de aici, asa-i?

Vrei sa iti mai povesteasca tata? Da? Uite ce frumos esti cand razi. Atunci tanti asistenta te-a asezat frumos langa mama, si mama era asa de obosita, si s-a intors cu spatele la tine. Si nu a vrut sa te auda. Nu a vrut sa te vada. Mama era obosita, atat. Si acum tot obosita e. De cand te-ai nascut e obosita, de asta nu vrea sa te vada.
Toata lumea te iubeste, micutule. Si maine nenea doctorul vine sa ii dea pastile de oboseala. Si ai sa vezi cat ai clipi mama vrea sa te tina in brate. Nu plange puiule...tata e cu tine...si maine vine si bunica...

4 comments:

Madalina said...

Sa stii ca citesc acest blog de cand l-ai inceput... Fiecare post trezeste in mine cate o amintire. Cred ca e mai liric sa scrii despre durere, are un impact mai mare, dar in cazul de fata cred ca nu ai ales-o din dorinta de a fi "populara" - ci pentru ca asta e realitatea. Oricum, foarte frumos...

Loredana said...

Multumesc frumos Madalina!

Anonymous said...

am avut ocazia sa vad o mama care suferea de chestia asta (depresie post-natala mi se pare ca se cheama). era infricosator - parca nici nu stia pe ce lume traieste. si incepea sa planga sau sa tipe din orice aproape. si din cate am inteles, cu atat mai mult daca vedea copilul. sotul si mama ei veneau sa o vada si aveau grija de ea - dar oricum, era chinuita saraca. sper ca si-a revenit pana la urma...

Anca said...

nu stiu ce sa scriu, chiar nu stiu. Vroiam sa iti zic cat de adanc am simtit povestea asta sau cat m-a miscat sau cum am plans. Cred doar ca vroiam sa stii ca povestea asta a avut un efect asupra mea. Poate e o incurajare, nu stiu.

Post a Comment