E ora 9. Trebuia sa ajunga deja. Trebuia sa vina acum o ora, sa mergem in oras. Raspunde-mi la telefon. Unde esti? De ce nu raspunzi? Planuisem tot. Of. Te mai astept 15 minute si daca nu ajungi o sa am un motiv in plus.
Am stabilit amandoi ca mergem la restaurantul ala chinezesc. Si m-am imbracat si adecvat. Si sincer imi pare bine ca nu mergem intr-un loc mai romantic. Pentru ca vreau sa nu mai fiu cu tine. Pentru ca nu te mai iubesc. Ma plictisesti. Nu ma mai atragi cu nimic. Si pentru ca nimic din ce faci nu ma mai entuziasmeaza, nimic din ce imi poti oferi nu e de ajuns. Imi esti indiiferent.
Era o vreme cand ne era bine impreuna. Dar nu acum. Si nu prea mi-e clar daca tu stii asta. Si nici nu mi-e clar de ce intarzii. Am sa imi botesc fusta si in seara asta trebuie sa arat bine. Trebuie sa iti dai seama ce pierzi. Si ai sa iti dai, daca ajungi mai repede. De ce nu ai facut niciodata ceva neasteptat? De ce mereu ai fost atat de previzibil si mereu ai crezut ca o sa fiu a ta tot timpul? Oare de ce nu am stabilit sa ne vedem acolo?
E interesant totusi ca amandoi am folosit acelasi ton cand am vorbit de intalnirea asta. Amandoi am ascuns cate ceva, am fost retinuti, am planuit pe ascuns. Imi pare bine ca si tu gandesti la fel. Cel putin asa am impresia. Nu vreau o despartire dramatica si in mod clar nu am sa arunc paharul de vin pe camasa ta. O sa ne despartim amiabil.
Am incercat sa imi inchipui cum as putea aduce vorba despre asta. Poate la desert, poate chiar cand ajungi, poate pe drum? Sau poate meritam amandoi o cina linistita dupa atatia ani. Cine stie...dar de ce oare nu raspunzi la telefon? Mi-e indiferent cu cine esti, ce faci, dar ai zis ca ajungi la 8 si acum e deja 9.
Ma intreb daca urmatoarea ta prietena o sa te astepte o ora intreaga. Poate ca o sa te iubeasca atat de mult incat o sa te astepte. Poate ca te asteapta deja de 20 si ceva de ani si eu doar te tin din calea ei. Dar azi o sa fii eliberat, nu o sa mai ai povara mea. In ultima vreme cred ca imi ascunzi ceva, dar inca nu mi-e clar ce. Mi-ar placea sa imi spui direct. Eu am sa iti spun in seara asta. Cred ca totusi dupa desert.
Aveam timp sa pun niste rufe la spalat de atunci. Si mi s-a botit fusta de la atata foit. Daca nu imi raspunzi nici acum la telefon poti sa iti pui pofta in cui. O sa ne despartim maine si gata. Si nici nu pot sa stau comod cu fusta asta, nici la bucatarie nu pot sa ma duc, nici sa iau catelul in brate.
Cred ca iti aud pasii pe hol. Da, tu esti. Normal ca iti recunosc pasii. In sfarsit ai venit. Nu am sa ma enervez. Am sa fiu calma. Calma, zambitoare si primitoare. Nu are sens sa ne certam, pentru ca nu vreau sa ne despartim urat. Poate chiar ramanem prieteni dupa ce ne despartim. Imi pare rau ca nu te mai iubesc si ca imi esti indiferent. Unde a disparut pasiunea noastra si de ce nu ai facut nimic?
Intra. Ma incalt si putem sa mergem. S-a intamplat ceva grav de ai intarziat o ora? Am incercat sa te sun dar nu ai raspuns. Esti ok? Ce cauti pe jos? Ai scapat ceva? Stii ca pot sa ma incalt singura, nu sunt Cenusareasa sa am nevoie de ajutor. Stai un pic, am o piatra in papuc.
Vorbesti serios? Asta ai facut cand te-ai aplecat! L-ai pus in pantof! Ce frumos e! Ce piatra mare are! Ce frumos straluceste! Sigur asta iti doresti? Normal ca vreau sa fiu sotia ta! Nici nu stii ce mult te iubesc!
Saturday, March 14, 2009
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
2 comments:
WOW! Cred ca e cea mai faina povestioara de pana acum. Bravo. Cu final neasteptat si (cel putin din punctul meu de vedere) trist.
Multumesc frumos Bogdan :)
Post a Comment