(Etaj 1, Apartamentul 4, ora 9pm - o bucata mare de material negru deasupra usii)
De ce l-ai luat la tine, Doamne? Avea doar un anisor, Doamne. Ti-au placut si tie ochisorii lui mari si negri si ai vrut sa ti-l iei de inger. Dar tu ai mult ingeri, Doamne. De ce? Fecioara Maria, tu care esti mama, de ce l-ai lasat sa imi ia pruncul? Asa mic, asa plapand. Lumina ochilor mei, raza mea de soare, bucuria zilelor mele, singura bucurie pe care o mai aveam.
Doar stii cat m-am chinuit sa raman insarcinata. Stii cat am stat la cozi prin spitale, cati bani am dat la doctori doar sa se uite la mine. Stii cate pastile am luat, cate injectii am facut si cat de mult imi doream un copil. Stii cat m-a durut cand tu ai facut ca eu sa nu pot face copii. Sunt ceea ce imi place cel mai mult pe lume, si tu ai vrut sa ma lasi fara ei. Ai vrut sa ma vezi singura si batrana, sa mor fara sa ma stie nimeni, fara sa fie nimeni care sa imi aduca o cana de apa, fara sa fie nimeni care sa imi spuna mama. Dumnezeule, esti prea crud.
Intr-o zi te-ai induplecat si intr-un sfarsit mi l-ai trimis. Mi l-ai trimis, fara sa imi spui ca ai sa mi-l iei. O mogaldeata mica, fara par, cu degetelele un pic mai mari decat unghiile mele. Multumesc ca nu m-ai lasat sa mor cand l-am nascut. Cand i-am auzit primul strigat nici nu stii ce multa bucurie am simtit. Daca stiam ca ai sa mi-l iei....doar daca as fi stiut...Si l-am tinut in brate, asa cum era el, murdar, mic si fragil. M-ai lasat sa ii aud plansetul, sa ma obisnuiesc cu el, fara sa stiu ce o sa urmeze.
Dar spune-mi de ce a trebuit sa il iei la tine? Stii cat de mic e? Are un an, atat. Cu ce ti-a gresit? Un an, un anisor, abia a inceput sa gangureasca. Abia incepuse sa imi stranga mana, sa ma recunoasca, sa inteleaga ce spun. Si tu mi l-ai luat?
Mi l-ai imbolnavit cand avea doar cateva zile, stii cat m-am chinuit cu el? Stii cat am plans si te-am rugat sa ma ajuti? Stii cate nopti nu am dormit ca sa fiu cu el, sa vad ce face, sa stiu ca se face bine. Un singur an mi l-ai lasat. Si pentru anul asta tii minte cat m-am chinuit? Tii minte cat m-am rugat, cat am suferit? Si tu imi scoteai in cale doar mame cu copii, ca sa ma injunghii si mai tare in durerea mea. Atunci credeam ca imi dai un semn, ca imi spui ca o sa am si eu un copil al meu, pe care sa il pot creste, sa il vad crescand. Dar tu iti bateai joc de mine.
M-ai lasat sa ma chinui atata amar de vreme, si dupa un an, il iei la tine. Ti se pare drept? Ti se pare ca tu esti Dumnezeul de care vorbeste la biserica? Ce vrei sa faci cu copilul meu? Cum sa ii las sa imi puna copilasul in pamant, sa il manance viermii? Spune-mi tu, care esti Atotputernic. Multe isi avorteaza copiii, nu ii vor, si tu le dai fericire. Iar pe al meu, pe care l-am dorit atat de mult, de care am avut atata grija, tu mi-l iei. Nu ti-l dau, nu ii las sa mi-l ia. Un anisor are, atat...
Daca eu ti-am gresit cu ceva, pedepseste-ma pe mine. Ia-ma si pe mine, vreau sa fiu cu copilasul meu. Ia-ma si pe mine. Daca esti Dumnezeu adevarat, ia-ma si pe mine.
Cat de crud esti, Dumnezeule. Uita-te si vezi cat de mic e sicriul lui. Inca il am aici, pe masa din sufragerie. Uita-te! Nu te mai uita prin mine din icoana aia spalacita. Uita-te la sicriu. Il vezi? Il vezi ce mic e? Iti place sicriul lui? Poti sa il vezi de la inaltimea ta? Esti un Dumnezeu blestemat!
Saturday, February 28, 2009
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
5 comments:
Chiar vineri vorbeam cu Bogdan despre o povestioara de-a Annei Gavalda din "I Wish Someone Were Waiting for Me Somewhere" despre o femeie care pierde un copil si ii spuneam ca genul asta de povesti sunt percepute diferit de fete si baieti... Cum presupun ca e si ceea ce ai scris tu... Chiar nu stiu ce impresie lasa unui baiat, dar ce ai scris e atat de patrunzator ca mie mi-au dat lacrimile... Si as vrea ca blocul asta al tau sa isi mareasca numarul de apartamente pe masura ce scrii... :-)
Ca raspuns la comentariul Roxanei, eu as zice ca e mult mai important felul cum interpreteaza o persoana articolul efectiv si mai putin daca e baiat sau fata. Pentru mine textul tau inseamna o mama care se plange lui Dumnezeu pentru ca i-a murit copilul, fapt care mie imi distrage atentia de la gravitatea momentului. Dar asta e o parere strict personala si se refera exclusiv la situatia descrisa. Cat despre stilul si calitatea scrierii, deja consider ca poti sa publici si pe hartie :)
Nu sunt catusi de putin de acord cu Bogdan in privinta atentiei si gravitatii momentului, dar si asta e o parere strict personala... :-P
In schimb sunt 100% de acord cu el in privinta publicatului, cum si vorbeam putin mai devreme. :-)
Rox, imi aduc aminte ca scriai tu pe blog despre "I wish someone were waiting for me somewhere", acum trebuie sa o caut la biblioteca :)
Acuma, legat de numarul apartamentelor, sunt 16. Si asta e ultimul din seria "Dumnezeu".
Deci daca public o sa public 3 exemplare ca sa fie sold out :D
Sun convinsa ca ar fi "sold out" chiar si cu mult mai multe exemplare. :-)
Post a Comment